Perioada în care mecanismul european de ajustare la frontieră pentru emisiile de carbon însemna doar un raport trimestrial trimis la termen s-a încheiat pe 31 decembrie 2025. De la 1 ianuarie 2026, Regulamentul (UE) 2023/956 a intrat în regimul definitiv: importul de ciment, fier și oțel, aluminiu, îngrășăminte, energie electrică și hidrogen din afara Uniunii Europene este rezervat firmelor care au obținut statutul de declarant CBAM autorizat, iar emisiile încorporate în marfă devin o obligație financiară, nu o informație statistică.
Trecerea a venit la pachet cu o simplificare adoptată în 2025 prin regulamentul „omnibus”, care scoate din mecanism majoritatea importatorilor mici. Rezultatul este un sistem cu mult mai puțini participanți, dar cu obligații serioase pentru cei rămași și cu un grafic de costuri care urcă abrupt după 2028. Pentru firmele care aduc oțel-beton din Turcia, îngrășăminte din Egipt sau energie electrică din Ucraina, 2026 este anul procedurilor, iar 2027 anul în care apare factura.
Ce s-a schimbat efectiv de la 1 ianuarie 2026
Trei modificări structurale despart regimul definitiv de perioada de tranziție. Prima este autorizarea: vămile nu mai acceptă declarații de punere în liberă circulație pentru mărfurile vizate decât de la un declarant CBAM autorizat. Statutul se obține pe baza unei cereri depuse în Registrul CBAM, portalul european accesat cu numărul EORI, și este aprobat de autoritatea națională competentă, după verificarea istoricului fiscal și vamal al solicitantului și a capacității lui financiare. Termenul de soluționare se măsoară în luni, motiv pentru care au fost prevăzute aranjamente tranzitorii pentru cererile depuse în primele luni ale anului.
A doua schimbare este calendarul: prima declarație CBAM, pentru importurile din 2026, se depune până la 30 septembrie 2027, termen mutat față de 31 mai, cât prevedea versiunea inițială. A treia privește certificatele — vânzarea lor începe abia în februarie 2027, la un preț calculat ca medie trimestrială a cotațiilor de închidere pentru certificatele EU ETS, nu ca medie săptămânală. Tot din 2027, declarantul trebuie să dețină la finalul fiecărui trimestru certificate care acoperă cel puțin 50% din emisiile cumulate de la începutul anului, prag coborât de la 80%.
Pragul de 50 de tone: cine iese din mecanism
Pentru firmele mici, schimbarea cea mai vizibilă este înlocuirea vechiului prag de minimis, de 150 de euro pe transport — practic inaplicabil, pentru că orice palet de profile de aluminiu îl depășea —, cu un prag exprimat în masă: 50 de tone cumulate pe an calendaristic, per importator. Estimările Comisiei arată că măsura scoate din obligații aproximativ 90% dintre importatorii înregistrați, dar păstrează în mecanism circa 99% din emisiile încorporate, pentru că volumul este concentrat la un număr mic de operatori.
- Pragul se calculează pe masa totală a mărfurilor CBAM importate într-un an, nu pe transport și nu pe furnizor.
- Energia electrică și hidrogenul rămân în mecanism indiferent de cantitate.
- Autorizarea trebuie obținută înainte de operațiunea care duce cumulul peste 50 de tone, nu după.
- O firmă care importă constant 40–45 de tone pe an are un risc administrativ concret: o singură comandă suplimentară o mută în regimul complet.
Cum se calculează costul și de ce nota de plată urcă abia după 2028
Formula are trei componente: emisiile încorporate în marfă, exprimate în tone de CO2 echivalent pe tonă de produs, minus prețul carbonului plătit efectiv în țara de origine, acolo unde există un sistem de tarifare, totul înmulțit cu factorul care reflectă alocările gratuite de care beneficiază încă producătorii europeni din aceleași sectoare. Ultimul element ține costul jos în primii ani: în 2026 se plătește pentru 2,5% din obligație, în 2027 pentru 5%, în 2028 pentru 10%, în 2029 pentru 22,5%, în 2030 pentru 48,5%, ajungând la 100% în 2034.
Un calcul orientativ pe oțel produs pe rută integrată, cu circa 1,9 tone de CO2 încorporate pe tonă de produs, la o cotație EU ETS care s-a mișcat în ultimele trimestre în banda de 70–90 de euro pe tonă, dă o expunere brută în jur de 150 de euro pe tona de marfă. Cu factorul de 2,5%, costul efectiv aferent anului 2026 rămâne sub 5 euro pe tonă, adică sub 0,2% din prețul unei tone de laminate. În 2030 însă, la același preț al carbonului, aceeași tonă ar veni cu 70–75 de euro în plus, între 10% și 15% din preț. Costul nu apare ca linie separată pe factura către client, ci intră în costul de achiziție, adică exact în zona care explică diferența dintre marja brută și marja netă în comerț: prețul de raft poate rămâne neschimbat, iar rezultatul net să scadă.
Îngrășăminte, oțel și energie: unde se simte primul val în România
Fluxurile cu expunere mare pentru economia românească nu sunt afectate doar de CBAM, ci de suprapunerea lui cu alte măsuri comerciale recente. La îngrășăminte, dependența de import a crescut după opririle repetate ale producției interne de azotoase, cauzate de prețul gazului. Peste asta s-a adăugat, din 1 iulie 2025, taxa vamală suplimentară pe îngrășămintele din Rusia și Belarus, pornită de la 40–45 de euro pe tonă și programată să urce spre câteva sute de euro pe tonă până în 2028. Redirecționarea achizițiilor către Egipt, Algeria sau Turcia mută marfa, dar o aduce direct sub incidența CBAM.
La oțel, propunerea Comisiei din toamna lui 2025 de a înlocui vechea măsură de salvgardare cu un sistem de contingente tarifare reduse cu aproape jumătate față de nivelul din 2024 și cu o taxă de 50% peste cotă schimbă economia importului mai mult decât o face CBAM în primul an. La energie electrică, importurile din Ucraina, Republica Moldova și Serbia intră în mecanism fără prag de minimis. Pentru ciment contează o nuanță: statele care au introdus propriile sisteme de tarifare a carbonului, cum este Turcia, permit deducerea prețului plătit acolo, dacă este documentat.
Partea tehnologică: datele furnizorului devin un activ
În perioada de tranziție, valorile implicite publicate de Comisie au fost soluția comodă. Ele rămân utilizabile, dar sunt calibrate pe instalații ineficiente, așa că un importator care le folosește plătește, de regulă, pentru mai multe emisii decât are marfa lui. Alternativa este colectarea datelor primare de la furnizor — consum de energie, combustibili, materii prime, factori de emisie, precursori — și verificarea lor de un verificator acreditat, cerință proprie regimului definitiv.
De aici a apărut o piață de instrumente: module CBAM în ERP-urile de comerț și producție, platforme de colectare a chestionarelor trimise furnizorilor, conectori către Registrul CBAM. Pentru un importator mediu din România, bugetul orientativ pentru 2026 se așază în intervalul 3.000–15.000 de euro pe an pentru software și consultanță, la care se adaugă 2.000–8.000 de euro pentru verificarea emisiilor unei instalații furnizoare. Firmele care au deja SAF-T și e-Factura funcționale pornesc cu un avantaj practic, pentru că datele de achiziție pe cod tarifar și pe furnizor sunt deja structurate.
Ce urmează: produse din aval, ETS2 și prețul carbonului
Direcția anunțată este extinderea. La finalul lui 2025, Comisia a propus includerea unor produse prelucrate din oțel și aluminiu, aflate în aval față de lista actuală, tocmai pentru că un mecanism aplicat doar semifabricatelor creează stimulentul de a importa produsul finit. Aplicarea vizată este 2027, iar lista de coduri tarifare rămâne elementul de urmărit pentru orice firmă care aduce componente metalice, nu doar bare și table.
În paralel, al doilea sistem de comercializare a emisiilor, ETS2, care acoperă combustibilii pentru clădiri și transport rutier, a fost amânat cu un an, spre 2028, în negocierile privind ținta climatică pentru 2040, împreună cu un mecanism de stabilizare în jurul pragului de 45 de euro pe tonă, exprimat în prețuri din 2020. Pentru firmele din România, presiunea pe costul transportului rutier și pe încălzire se decalează, dar nu dispare, iar cele două calendare se suprapun după 2028.
Calendarul de urmărit până la finalul lui 2027
Pentru un importator care rămâne în mecanism, câteva repere ordonează practic deciziile de aprovizionare din perioada următoare.
- 2026 — an de import cu obligație de autorizare, dar fără cumpărare de certificate; se colectează datele de emisii pentru fiecare operațiune.
- Februarie 2027 — începe vânzarea certificatelor CBAM, la preț calculat pe media trimestrială a cotațiilor EU ETS.
- Trimestrial, din 2027 — obligația de a deține certificate pentru minimum 50% din emisiile cumulate ale anului în curs.
- 30 septembrie 2027 — depunerea primei declarații CBAM, pentru importurile din 2026, și predarea certificatelor aferente.
- 2027–2028 — intrarea probabilă în vigoare a extinderii către produsele din aval și creșterea factorului de la 5% la 10%.
Diferența dintre firmele care traversează bine perioada și cele care resimt brusc costul în 2029–2030 nu ține de mărimea importurilor, ci de momentul în care încep să ceară furnizorilor date de emisii verificabile și să le folosească drept criteriu în negocierea prețului. La un factor de 48,5%, un furnizor cu emisii încorporate mai mici cu 30% devine mai ieftin decât unul care astăzi pare mai convenabil la preț nominal.
