Un asociat care muncește efectiv în propria firmă are, în practică, patru rute prin care banii ajung din contul societății în contul personal: salariul pe contract individual de muncă, remunerația de administrator pe contract de mandat, dividendele și facturarea prin propriul PFA. Diferența dintre ele nu se reduce la un procent. Fiecare variantă are alt cost total, alt calendar de declarare și, mai important, cumpără altceva: vechime, stagiu de cotizare, asigurare de sănătate, bonitate la bancă sau doar flexibilitate. Comparația de mai jos folosește cifre orientative pentru 2026 și salariul minim brut ca reper, pentru că majoritatea plafoanelor fiscale sunt exprimate în multipli de salarii minime.
Ce se compară, de fapt: leul net și drepturile atașate
O comparație onestă are două coloane, nu una. Prima este cea aritmetică: din 100 de lei care ies din contul firmei, câți ajung efectiv la persoana fizică, după impozite și contribuții. A doua coloană este cea a drepturilor: dacă acei bani generează vechime în muncă, punct de pensie, dreptul la concediu medical sau la indemnizație de creștere a copilului, respectiv dacă un ofițer de credit îi va accepta ca venit la dosarul unui împrumut.
Cele două coloane merg aproape întotdeauna în direcții opuse. Ruta cea mai ieftină fiscal este și cea mai „săracă” în drepturi, iar ruta care produce cele mai multe drepturi este cea mai scumpă. Calculele care urmează pornesc de la un salariu minim brut de 4.050 de lei; dacă acesta se modifică, pragurile de contribuții se recalculează automat, în aceeași proporție.
Dividendele: cea mai ieftină rută pe hârtie, cu trei condiții
Începând cu 1 ianuarie 2026, impozitul pe dividende este de 16%, față de 10% cât se aplica dividendelor distribuite până la finalul lui 2025. Regula de tranziție ține de momentul distribuirii, nu de cel al plății efective, ceea ce a împins multe firme să distribuie trimestrial, pe baza situațiilor financiare interimare, în ultima parte a lui 2025. Impozitul se reține la sursă și se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a făcut distribuirea sau plata.
Pentru o firmă plătitoare de impozit pe profit, cumulul arată așa: din 100 de lei profit brut rămân 84 după impozitul pe profit de 16% și 70,56 de lei după impozitul pe dividende. Pentru o microîntreprindere cu venituri sub pragul de 60.000 de euro și cotă de 1%, sarcina la nivelul firmei este mult mai mică, dar impozitul pe venit se aplică la cifra de afaceri, nu la profit, deci nicio cheltuială nu îl reduce.
Peste procent se adaugă contribuția de sănătate. Dacă veniturile extrasalariale anuale depășesc pragurile exprimate în salarii minime, CASS se datorează la baze fixe: 6 salarii minime (2.430 de lei), 12 salarii minime (4.860 de lei) sau 24 de salarii minime (9.720 de lei). Contribuția se declară prin declarația unică, până la 25 mai a anului următor, și este datorată inclusiv de asociatul care are deja un salariu — statutul de angajat nu îl scutește.
Limitele rutei sunt trei: se poate distribui doar profit contabil, nu încasări; distribuirile interimare se regularizează după aprobarea situațiilor anuale, iar dacă profitul final e mai mic, sumele se restituie; și nu se construiește niciun drept de asigurare din ele.
Salariul: cel mai scump leu, dar și cel mai bine documentat
Pe contract individual de muncă, angajatul suportă CAS 25%, CASS 10% și impozit 10%, iar firma plătește în plus contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%. Practic, pentru fiecare 1.000 de lei net care ajung la asociat, din contul firmei ies aproximativ 1.750 de lei. La nivelul salariului minim, costul total lunar este de circa 4.141 de lei, iar suma încasată efectiv, cu deducerea personală de bază, este în jur de 2.450 de lei.
Nuanța care schimbă calculul este deductibilitatea. La o firmă cu impozit pe profit, salariul este cheltuială deductibilă și reduce baza impozabilă cu 16%, ceea ce mai taie din diferența față de dividende. La o microîntreprindere, impozitul se aplică veniturilor, deci salariul nu reduce nimic — este cost pur. Din acest motiv, aceeași strategie de remunerare produce rezultate diferite în două firme cu aceeași cifră de afaceri, dar cu regimuri fiscale distincte.
În schimb, salariul cumpără lucruri care nu se pot cumpăra retroactiv: vechime, stagiu de cotizare la o bază proporțională cu salariul brut, concediu medical, indemnizație de creștere a copilului calculată pe veniturile din ultimele 12 luni și un venit pe care băncile îl acceptă fără discuții suplimentare. Un asociat care plănuiește un credit ipotecar în următorii doi ani are un motiv concret să plătească mai mult acum.
Contractul de mandat: administrator fără fișă de post
Remunerația administratorului stabilită prin hotărârea adunării generale și contract de mandat este venit asimilat salariilor, deci atrage aceleași contribuții și același impozit ca salariul. Diferența nu este fiscală, ci juridică: raportul nu intră sub incidența Codului muncii. Nu există program de lucru, preaviz, concediu de odihnă legal sau procedură de concediere; mandatul poate fi revocat prin decizia asociaților, iar remunerația poate fi modificată la fel de simplu.
Varianta are două utilizări practice. Prima: acoperă condiția microîntreprinderii de a avea cel puțin un salariat, dacă remunerația este cel puțin la nivelul salariului minim brut, fără a lega firma de un contract de muncă. A doua: permite plata unei persoane care conduce firma fără să fie și angajat, situație frecventă la firmele cu mai mulți asociați care se împart pe roluri. Deciziile privind mandatul se înregistrează la Registrul Comerțului, iar actele necesare și pașii pentru schimbarea administratorului sunt aceiași indiferent dacă mandatul este remunerat sau gratuit.
Punctul slab: un administrator care lucrează zilnic în firmă, cu mandat neremunerat și fără niciun venit din societate, este o situație pe care inspectorii o pun frecvent la îndoială, mai ales când firma distribuie constant dividende.
PFA-ul care facturează propria firmă: unde se rupe schema
A patra rută presupune ca asociatul să înființeze un PFA și să factureze societății servicii — consultanță, IT, marketing. Aritmetica pare atractivă, pentru că PFA-ul plătește impozit 10% pe venitul net și contribuții plafonate în multipli de salarii minime, iar factura este cheltuială deductibilă la o firmă cu impozit pe profit.
Riscurile sunt însă de altă natură decât în celelalte trei variante:
- reîncadrarea ca activitate dependentă, dacă relația seamănă cu una de angajare — program impus, spațiul și uneltele firmei, un singur client, absența riscului economic propriu;
- regulile de afiliere: PFA-ul asociatului și firma sunt persoane afiliate, deci prețul facturat trebuie să fie unul de piață și justificabil documentar;
- costul unei reîncadrări: diferențele de contribuții pe perioada verificată, dobânzi de 0,02% pe zi, penalități de întârziere de 0,01% pe zi și, pentru sume nedeclarate, penalitate de nedeclarare de 0,08% pe zi.
Ruta rămâne legitimă când PFA-ul are o activitate reală, cu mai mulți clienți, mijloace proprii și livrabile care se pot arăta. Când există un singur client — propria firmă — și nicio dovadă de independență, economia fiscală se transformă într-o datorie amânată.
Aceeași firmă, trei variante: cifrele
Un asociat unic, microîntreprindere cu cotă de 1%, 240.000 de lei venituri anuale și 60.000 de lei cheltuieli operaționale. Impozitul pe venitul micro este de 2.400 de lei.
- Salariu minim plus dividende: costul salarial anual este de circa 49.700 de lei, profitul contabil rămas ajunge la aproximativ 127.900 de lei, impozitul pe dividende la 20.464 de lei, iar CASS la nivelul maxim, 9.720 de lei. Asociatul rămâne cu aproximativ 127.100 de lei net pe an.
- Salariu de 8.000 de lei brut plus dividende: costul salarial anual urcă la 98.160 de lei, profitul distribuibil scade la circa 79.440 de lei, impozitul pe dividende la 12.710 lei, iar CASS coboară o treaptă, la 4.860 de lei. Net anual: aproximativ 118.000 de lei.
- Mandat remunerat la nivelul salariului minim plus dividende: rezultatul bănesc este practic identic cu prima variantă, dar fără drepturile din Codul muncii și cu o relație revocabilă oricând.
Diferența dintre primele două variante este de circa 9.100 de lei pe an în favoarea celei cu salariu mic. În schimb, în varianta a doua contribuțiile se plătesc pe o bază anuală de 96.000 de lei, față de 48.600 de lei, adică dublul pentru pensie, și există un venit salarial stabil pentru orice dosar de creditare.
Ce cântărește mai mult decât diferența de procent
Alegerea se decide, de obicei, pe criterii care nu apar în calculul fiscal:
- un credit ipotecar planificat în următoarele 24 de luni împinge spre salariu, pentru că dividendele sunt acceptate parțial și de obicei cu istoric de doi ani;
- o intenție de vânzare a firmei favorizează un profit reinvestit, nu distribuit an de an;
- nevoia de cash lunar predictibil se acoperă mai simplu cu salariu, în timp ce dividendele depind de profitul contabil și de situațiile interimare;
- o firmă micro aproape de plafonul de venituri trebuie să verifice încadrarea la 31 decembrie, pentru că trecerea la impozit pe profit schimbă complet raportul dintre salariu și dividende;
- toleranța la risc administrativ: primele trei rute se declară standard, a patra presupune documentație pregătită pentru un control.
Proporția dintre salariu și dividende nu este o decizie definitivă. Se poate rebalansa la fiecare exercițiu financiar, iar în anii în care regulile fiscale se schimbă la mijloc de an, o recalculare în iulie este mai utilă decât una făcută în decembrie, când majoritatea deciziilor au fost deja luate. Cifrele de mai sus sunt orientative și se verifică pe situația concretă a firmei, cu contabilul care semnează declarațiile.
